Comunitatea

Initial am vrut ca urmatoarea tema sa fie legata de iubirea de fiu/fiica, sau cea romantica, fata de sot/sotie. Apoi a aparut o ordonanta de urgenta care ne anunta ca, de la 1 martie 2012 tatii au dreptul la o luna de concediu de crestere a copilului. Mai mult, daca ei renunta la acest drept, mama nu va putea beneficia de acea luna, in concluzie, perioada concediului primit de mama reducandu-se la 11, 23, respectiv 35 de luni, in functie de tipul concediului primit.

Nu comentez aici legislatia. Am tot mai multe cuie impotriva ei. Dar as vrea sa discut despre reactii. Unii parinti nu sunt de acord cu reducerea indemnizatiei primite de la stat cu o luna, altii zic ca in alte tari statul iti da mai putin, altii ca sunt state cu conditii mult mai bune. Nu asta e ideea pe care ar trebui sa ne concentram.

Eu consider ca statul, comunitatea, trebuie sa se implice in viata membrilor ei. Daca indemnizatia de crestere a copilului e un mod de-a ajuta paritntii sa-si creasca copiii in conditii bune, ok. Daca statul gaseste alte cai, cu-atat mai bine. Ideea e ca statul/comunitatea sa devina partenerul membrilor sai.

Reactiile la aceasta ordonanta transforma statul si parintii in adversari. Statul se gandeste cum sa le dea bani mai putini, iar parintii vor cat mai multi bani pentru contributiile platite ani la rand. Pana la urma totul se reduce la bani si la modul in care iti privesti adversarul.

Eu vad relatia stat-cetatean ca o relatie de colaborare, in care fiecare face tot ce-i sta in puteri pentru binele celuilalt. Asa ar trebui sa se desfasoare o astfel de relatie. Inlocuind banii cu crese, gradinite, scoli, cu un sistem de educatie cu adevarat revolutionar, statul ar face un pas in plus. Transformand goana dupa banii statului intr-o viata concentrata pe viata sa personala, pe ceea ce poate el face sa-si imbunatateasca modul de trai, cetateanul va darui inapoi statului resursele cu care acesta sa se ocupe de crearea conditiilor enumerate mai sus.

Asta e iubirea: a darui fara sa astepti sa primesti inapoi. Daca ai curajul sa faci primul pas, multe minuni se pot intampla.

Iubirea de mama

Ieri puiutul meu a avut febra mare. As zice ca trebuie sa fii mama ca sa intelegi prin ce-am trecut. Doar ca, de data asta, totul a fost diferit. Am refuzat sa ma las prada fricii si mi-am umplut inima cu iubire. Undeva, in strafundurile mele, am gasit o putere deosebita care m-a ajutat sa fac tot posibilul pentru scaderea temperaturii. Si am reusit.

Oare de unde iau mamele atata iubire? Prima data ti se umple sufletul atunci cand faci cunostinta cu puiutul tau. Atat de mic si de vulnerabil, copilul tau iti ofera noi teritorii de explorat in strafundurile inimii tale. Pana atunci stiai doar de iubirea de fiica, de sotie sau iubirea fata de cei din jur. Acum totul e schimbat. Esti plina de speranta pentru viitor dar si de temeri: daca nu ma descurc?, daca il/o voi rani?, daca se imbolnaveste?... Apoi, pe masura ce copilul tau creste, observi cu incantare ca si dragostea ta pentru el creste proportional. Si cand crezi ca nu mai are unde sa creasca, ea devine tot mai mare si mai cuprinzatoare.

Indiferent de varsta copilului tau, el mereu va ramane puiul tau. Veti creste si va veti maturiza impreuna, ii vei fi alaturi in toate etapele vietii si, la un moment dat, vei descoperi ca copilul tau te-a ales cu un scop, acela de-al invata cum sa traiasca in lumea asta. Si atunci vei stii ca a sosit momentul sa-i dai drumul. Dar iubirea va fi tot acolo, mai mare si mai cuprinzatoare ca niciodata.

Iubirea de sine

Sa ai puterea sa te uiti in oglinda si sa-ti spui cat de mult te iubesti. Sa te accepti si sa te imbratisezi pentru ceea ce esti. Un suflet perfect aflat intr-un corp plin de defecte. Sa-ti amintesti mereu cine esti, mai ales in perioadele cele mai dificile ale vietii tale. Asta este iubirea de sine.

Dumnezeu a zis sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Dar daca tu nu te iubesti, atunci cum poti sa-l iubesti pe cel de langa tine? Mi se pare corect ca, inainte de-a iubi pe cel de langa tine, sa te iubesti si sa te accepti pe tine.

Da, sa te accepti. Sa-ti amintesti mereu ca esti om, ca poti gresi, ca nu esti perfect in lumea asta. Si sa accepti acest lucru. Mai mult, sa te iubesti tocmai pentru asta. Poti s-o faci?

Pare greu, dar tine doar de exercitiu. Spune-ti zilnic, iar si iar, ca te iubesti si te accepti. In curand vei incepe s-o si crezi. Apoi nu vei mai lasa pe  nimeni sa-ti spuna ca nu esti bun de nimic. Vei stii ca, din contra, esti foarte bun. Esti cel mai bun. Pentru ca nu ai nici o asteptare de la tine. Doar te accepti. Si, mai ales, te iubesti.

Despre iubire

Nu e o coincidenta ca incep aceste pagini intr-o zi ce celebreaza iubirea, ziua sfantului Valentin, a sfantului ce ii ocroteste pe indragostiti. In aceasta zi de sarbatoare, chiar si imprumutata, doresc sa-mi celebrez iubirea pentru viata si pentru tot ce contine viata. E modul meu de-a ma declara indragostita iremediabil, de-a va oferi tot ceea ce se poate gasi intr-o inima ce bate cu un singur scop. Acela de a iubi.

In aceasta zi promit celor ce intamplator vor ajunge sa citeasca aceste randuri ca voi scrie doar despre acest sentiment atat de controversat. Si voi incerca sa-i adaug noi intelesuri, sau, mai bine zis, sa-l dezvelesc, foaie cu foaie, de fiecare inteles pe care acest sentiment l-a avut, il are sau il va avea vreodata.

Cam atat pentru prima postare. Promit doar ca fiecare rand scris in acest locsor va fi un omagiu adus iubirii si indragostitilor.